THE UNSEEN FALLS IN BLACK AND WHITE/Între poeticile haosului și polifonia artei
Cristian Graure integrează în arta sa practici neconvenționale, procesul desfășurându-se sub incidența unei manualități nou dobândite ce dezvoltă multiple potențialități și direcții plastice. Materialele convenționale de lucru sunt înlocuite de instrumente care au fost concepute spre a fi utilizate în alte domenii, decât cele artistice, îmbogâțind și lărgind astfel tehnicile de lucru dar și vocabularul vizual. Tehnicile subordonate sensului imaginii sau/și semnificației, se re-constituie în catalizatorul unor noi sensibilități plastice. Procedeele, utilajele, suportul, materialele folosite precum și gestualitatea reclamată, concură la sonoritatea sau chiar muzicalitatea operelor sale.
Suntem imersați într-un spațiu sinestezic, în care sunetul rămâne amprentat în vizual cu ajutorul amintirii gestului ce-l produce, reperează și reintegrează. Materialitatea elementelor prezente amplifică la rândul lor sonoritatea dar în același timp angrenează simțul tactil, tentația atingerii. Diversitatea polifonică este întregită astfel de tridimensionalitatea lucrărilor. Această amplă orchestrare se petrece însă discret, fiind temperată de echilibrul dintre Alb și Negru care aici se află într-un raport complementar, pe fondul căruia este stimulată receptivitatea mai multor simțuri.
Într-o arheologie inversă, pornind de la lucrarea finalizată și până la stadiul originar de punct/linie putem decela intenționalitatea artistică, prezentă în fiecare etapă a procesului creativ. Procesul de-construcției, al de-mantelării imaginii vizuale nu presupune o alterare a sa, ci mai degrabă o developare în care fiecare cadru se distinge ca lucrare finită semn al unui control total al procesului dar și al unei integrității artistice complete.
Veronica Toma
mai 2022, Timișoara

